Mihai Doinas

My blogs

About me

Gender Male
Industry Education
Occupation Profesor preuniversitar
Introduction Poate am îmbătrânit. Mă uit în jur şi văd multe, prea multe lucruri pe care nu aşa le visam atunci când am ieşit să îmi spun păsul, acum douăzeci şi ceva de ani. Văd că am schimbat o dictatură cu alta, iar marea diferenţă e că pe atunci ştiam că avem un stăpân rău, iar acum nu ştim asta. Ne-au liniştit cu o coajă de pâine. Şi o bucăţică de anafură. Îmi vine mereu în minte că, dacă e ceva dincolo de noi, un Creator, atunci Demiurgul e foarte dezamăgit de noi: petrecem atâta timp cautând răul celorlalţi, ne pierdem viaţa în ritualuri şi frici deşarte. Şi, cel mai rău, chiar cei care ar trebui să fie compasul moral al societăţii se dovedesc slabi, supuşi răului, corupţi. Care e drumul?
Interests Arte Plastice si Decorative, Biologie, Etica, Moralitate, Sociologie, Religie, Istoria religiilor, Stiinta.
Favorite Movies Requiem for a Dream, Fiddler on the roof, Dancing in the Rain, Orient Express
Favorite Music Scorpions, ELO, Rosu si negru, Mondial, Grieg, Bach, Chopin, Prokofiev
Favorite Books Mircea Eliade - Istoria ideilor si credintelor religioase, F.M. Dostoievski-Amintiri din casa morţilor, Albert Camus- Ciuma, Franz Kafka-Colonia penitenciara, Marcel Proust-La umbra fetelor în floare, N. V. Gogol, E.A. POE.-Cărăbuşul de aur