Ioana Muresan

My blogs

About me

Gender Female
Location Cluj-Napoca, Romania
Introduction Adeptă a turismului pe cont propriu, mă încântă să colind oraşe în micile mele vacanţe, admirând mai ales capodopere ale arhitecturii. Mai urmăresc şi specificul local, farmecul unui oraş sau a unei zone turistice, locuri pitoreşti, peisaje spectaculoase, artă, gastronomie specifică. Scurte vacanţe (între 3 şi 8 zile) pe cont propriu, organizate în prealabil până în cele mai mici detalii (cazare, transport, obiective turistice). Am mai călătorit de câteva ori în Europa şi înainte, totuşi, de-abia de curând, de când am descoperit transportul low-cost cu avionul, am început să umblu mai mult: în 2008 o dată, în 2009 de 2 ori, în 2010 de 5 ori şi în 2011 de 4 ori. Probabil că mi-am greşit cariera, trebuia să mă fac turist sau măcar ghid turistic, dar m-a bătut tata în copilărie când i-am mărturisit ce planuri am. Studii de matematică-informatică la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj; am lucrat mulţi ani ca analist-programator la o fabrică şi o instituţie; în prezent lucrez în imobiliare (închirieri spaţii comerciale) la propria mea firmă, Stilux.
Interests turism, arhitectura
Favorite Movies Tarkovski
Favorite Music Bach, Chopin, Mozart, Liszt, Beethoven; Leonard Cohen, Eric Clapton, Patricia Kaas
Favorite Books Steinbeck (Tortilla Flat, Strada Sardelelor, Joia Dulce); Nikos Kazantzakis (Zorba Grecul); Octavian Paler; cărţi de Istoria Arhitecturii.