mariusaldea
My blogs
Blogs I follow
| Gender | Male |
|---|---|
| Occupation | student |
| Location | Timisoara, Romania |
| Links | Wishlist |
| Introduction | Întemeietorul revistei online “de bun simţ” SUBCULTURA.ro(care se află încă la stadiul de embrionare, putând fi citită de cei interesaţi la sfârşitul lunii decembrie) Colaborări literare cu revistele: “Amfitrion”, “13 Plus”, “Oglinda literară” Debut literar în 2006, în urma câştigării premiului pentru debut în cadrul festivalului”Sensul Iubirii”din Dr.Tr. Severin, cu volumul de poezie “Al treilea ochi”. Volume personale terminate şi uitate prin sertarele calculatorului: Iona îl aşteaptă pe godot; Deşertul din clepsidră; Poetul.străzii@yahoo.com Fost musafir al Cenaclului Facultăţii de Litere din Bucureşti, condus de Ion Manolescu, care mi-a citit o serie de poeme şi a fost impresionat de “Moartea este o veşnicie de calitate”şi “Liana s-a hotărât să pută”. În prezent locuiesc în Timişoara, îmi asigur traiul vânzându-mi poeziile din uşă-n uşă; am întâlnit o toantă care să-mi spele cămăşile, nu am copii, locuiesc la etajul 1 în chirie la o familie de medici dentişti, cu toate astea o dată la câteva săptămâni mă doare foarte tare o măsea, direct în suflet; sunt ipohondru, doctorii îmi dau mult şi bine de trăit. |
| Favorite movies | mai toata cinematografia europeana si o parte din cea americana |
| Favorite music | pink floyd, the doors, ccr... (mai toate trupele din anii '60, '70, '80) punk, grunge, clasica, hip hop underground piesele mele:)) |
| Favorite books | biblioteca din alexandria :) |

