Andrei

My blogs

Blogs I follow

About me

Location Bucuresti, Romania
Introduction Îmi propun ca blogul meu principal, Crângul lui Apollo, să fie un loc unde să se pună sub discuţie chestiunile importante ale lumii, discuţie care să fie dezbrăcată de gândire deziderativă sau jocuri sociale. Aş vrea ca oricine să vină aici, atâta timp cât are dorinţa sinceră de a descoperi ce este adevărat şi ce fals. Îi trebuie întâi sinceritate, abia apoi ştiinţă de carte şi putere a minţii. Mi-aş dori chiar ca acest blog să fie cunoscut şi să coaguleze în jurul său o seamă de oameni cu autentice preocupări intelectuale, însă nu voi face nimic care să atragă vizitatori dacă nu concordă cu principiile mele. Nu voi cere să mi se afişeze blogul pe un blog dacă nu se face de amorul artei. Nu voi răspândi numele “Crângul lui Apollo” în locuri care nu valorează nimic sub raport intelectual sau moral. Încerc să profit de dispreţul pe care Internetul îl manifestă faţă de discrepanţele geografice şi, deci, să leg punţi cu oamenii care mă citesc. Aşa că oricine găseşte de cuviinţă să-mi spună ceva, poate să intre oricând şi oriunde în vorbă cu mine, iar eu îi voi răspunde ca şi cum ne-am cunoaşte de-o viaţă (atâta timp cât – repet – este un om realmente onest).