La punctul 3 e doar partial adevarat. Partea adevarata e ca din nesimtire (sau interese ale unor potentate si influente nulitati academice fara pic de studiu cu diploma obtinuta afara) ministerul nu transeaza problema odata pentru totdeauna cu diplomele obtinute in strainatate, cel putin cele din tarile membre UE. Partea mai putin adevarata e cea cu legalizatul - se legalizeaza traducerea facuta de un traducator autorizat. Ideea e ca mergi mai intai la traducatorul autorizat (daca vrei sa exersezi acasa poti sa te duci direct cu traducerea facuta de tine) si traducatorul o pune pe foaia particularizata de el si te trimite sau merge el/ea la notariatul cu care lucreaza. In final ai traducerea legalizata la notariat.
Faptul că se acceptă doar copia realizată de un traducător autorizat confirmă punctul meu de vedere în ce privește absurditatea situației.
(1) ai două drumuri de făcut, în loc de unul,
(2) ceea ce este de neînțeles. De ce notarul nu poate face o copie (xerox) și apoi să certifice că aceasta este conformă cu originalul? Acesta este principiul copiilor legalizate: notarul certifică faptul că sunt conforme cu originalul. Nu are nici o legătură cu (in)capacitatea Ministerului Educației de a recunoaște sau nu diplome.
La punctul 1 ar mai fi de adaugat ca: la momentul eliberarii hotaririi de divort, tribunalul nu pune stampila de hotarire irevocabila (normal, poate exista recurs) si nici nu te previne ca ai nevoie de aceasta stampila. De asemenea nu trimite actele oficiului starii civile sa stie si statul ca ai divortat.Aflii toate astea cu ocazia vreunui minor aflat in ingrijire (pe care nu poti sa-l scoti din tara fara stampila si fara procura) sau cu ocazia recasatoririi. Cand, daca divortul are peste 1 an, pentru a primi stampila trebuie sa astepti sa iti fie cautat dosarul in arhiva... deci cateva luni. Concluzia e aceeasi: nu te casatori si nu face copii.
11 iulie 2011 la 15:39
Anonim spunea...
@Bogdan: Da, situatia e absurda, insa doar din cauza ministerului. Cele doua drumuri e logic sa fie facute. De fapt poti sa faci doar un drum (te duci la traducator, traduce diploma pe loc sau verifica traducerea ta, o printeaza si se duce la notariat - de cele mai multe ori e "in vecini" - si apoi se intoarce cu traducerea legalizata). Sa nu uitam ca notarii nu sint obligati sa cunoasca limbi straine. In plus, degeaba face o copie xerox a diplomei cata vreme ti se cere traducerea ei. E drept ca unii traducatori sint nefamiliarizati cu termenii tehnici si in unele cazuri, tu, ca "stiutor" al limbajului din domeniu, ii "sugerezi" o traducere mult mai potrivita. In concluzie, problema e la minister si in regulile pe care ni le impun. Ar putea foarte usor sa iti ceara o copie si o traducere. Ca o faci tu sau bunica sau catelul sau un traducator autorizat, e pe raspunderea ta. Dar cum in Romania responsabilitatea este scriptica si nu reala, ei se fac ca sint responsabili (inclusiv notarii - ei si juristii sint foarte (ne/i)responsabili ) si noi la fel (responsabilitatea comunitara aproape nula - Bogdan, ai confirmat acest lucru in multe postari pe blog).
Cred că generalizezi un exemplu particular, uitând că de fapt regula nu se referă la acel exemplu. Notarul spune că nu poate legaliza copii dupa acte în alte limbi. Actele de studii sunt doar un caz particular. Hai să luăm ca exemplu o situație mai generală:
Să zicem că eu vreau ca să am o copie după un act oarecare, scris în chineză. Nu vreau o traducere, fie ea și în japoneză, ci vreau fix hîrtiuța aia, scrisă în chineză, după care îmi doresc să am o copie legalizată.
Notarul însă îmi răspunde că nu poate să îmi dea, că e în altă limbă.
Copiatorul lui nu știe să facă copii identice după hîrtii în altă limbă? Cerneala de pe ștampila lui are alergie la limba chineză?
Dacă da, atunci clar nu îmi poate certifica faptul că a mea copie e identică cu originalul.
În caz contrar nu văd de ce nu ar avea dreptul să îmi ofere o astfel de copie. E treaba mea ce fac cu ea.
Acum extinzând lucrurile la orice act, nu văd de ce hârtia aia nu ar putea fi un act de studii. Spre exemplu, la angajare în Germania avea nevoie de copie după o diplomă tradusă în germană. dacă actul e deja în germană, de ce notarul român nu ar certifica că acea copie e identică cu originalul?
In legatura cu punctele 1 si 2 n-am experimentat inca absurdul institutional.
In legatura cu punctul 3 insa, as putea scrie o nuvela mica despre cum primesti diploma de la facultate (venita desigur de la Ministerul Educatiei) si apoi mergi cu originalul la minister sa-ti puna o stampila pe ea ca e originala ( care desigur, costa) si apoi mergi la prefectura sa ti-o apostileze ( pentru a fi recunoscuta international) . . . desigur, daca ai o minima tangenta cu logica bunului simt, te intrebi: originalul nu putea sa plece din minister cu stampila ca e original?
Cu diplomele de BAC e si mai frumos, trebuie sa mergi personal la Inspectoratul Scolar Judetean unde a fost emisa diploma pentru a lua stampila minune ( care sa ateste ca diploma e originala) . . . Am fost tentata sa fac asta cand mi s-au cerut documentele apostilate pentru aplicatie, m-am prins la timp ca era vb numai de cele universitare (cosmarul apostilarii diplomei de bac ar fi insemnat, in cifre: 800km de mers cu trenul, 2 stampile, 24h de nesomn si modica suma de 300 de lei).
Cat despre certificatul de nastere, e o absurditate pe care nu o voi intelege niciodata. Ok. Are sens pentru persoanele sub 14 ani pentru care certificatul de nastere reprezinta singurul act de identitate(pasaportul nu-l pun la socoteala pentru ca e valabil pentru putin timp la copii din cauza schimbarii fizionomiei). Dar dupa ce ai implinit 14 ani si statul ti-a dat minunea de buletin, pentru ce mai e necesar certificatul de nastere? Nu e evident ca te-ai nascut din moment ce pe baza certificatului ti s-a facut buletinul care contine toate datele tale de identificare?
Am trecut prin toate 3. Imi pare ca regula generala in ro ca trebuie sa cunosti legile nu sa faci ce-ti zic functionarii. un exemplu: http://blog.adrian.mihalcioiu.ro/2010/inregistrarea-na%C8%99terii-la-ambasada-romaniei.html
25 iulie 2011 la 17:46
1. Nu te căsătoriSe poate întâmpla să ai nevoie de un set de acte, incluzând copii legalizate după toate cele ce îţi trec sau nu prin minte, precum certificatul de divorţ. Vei afla de la notar că, potrivit legii, nu ai dreptul la aşa ceva. Poţi obţine copii doar de la tribunalul care a pronunţat divorţul. În funcţie de disponibilitatea acestuia, eliberarea hârtiei cu pricina va dura de la o lună în sus. Prin urmare, mai bine să nu divorţezi, ca să fii sigur, mai bine nu te căsători deloc şi ai scăpat de o grijă!
2. Nu face copiiSă zicem că fiica ta a mers doi la şcoală şi vrei un certificat cu situaţia şcolară. Acesta e eliberat de şcoala în cauză. Ca să fie însă valabil, trebuie să mergi cu el la Inspectoratul Şcolar, ca să îl legalizeze. Aici e nevoie de prezenţă unui părinte. Altfel, trebuie ca solicitantul să furnizeze o procură, evident dată în faţa notarului. Ca să scapi de bătaia de cap, mai bine nu mai faci copii!
3. Nu merge la şcoalăDacă vrei o copie legalizată după diploma de doctor pe care ai obţinut-o la o universitate americană, află că nu e posibil să o obţii: notarii din România nu pot legaliza acte în alte limbi. Poţi prin urmare să mergi matale mai bine la şcoală în România. Dar aici universităţile sunt slabe, liceul la fel, după cum ne spune Bac-ul, despre şcoala primară ne spun testele PISA şi TIMSS prea multe ca să mai discutăm despre calitate, şi, ţinând cont şi de punctul 2 de mai sus, implicaţia e simplă: dacă nu mergi la şcoală elimini rapid orice risc. Viaţa va fi mai simplă, că oricum nu vei înţelege nimic din ea şi nu o să îţi pui întrebări.
Concluzia: ca să ai siguranţa că ai eliminat complet astfel de riscuri, mai bine să nu fii român!
Note:
Punctul 2 este dedicat lui Cristi, care nu ştie la ce serveşte Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Păţania de la punctul 3 cred că este împotriva reglementărilor europene, sau, în orice caz, a spiritului acestora.
Mulţumesc Monicăi şi lui Claudiu pentru că mi-au povestit păţaniile lor. Eventualele distorsiuni îmi aparţin în întregime şi sunt neintenţionate.
Evident, implicaţiile logice expuse mai sus sunt de domeniul absurdului şi constituie exagerări. Le-am folosit pentru a ilustra stupiditatea situaţiei în sine. Problema este că sunt mult prea multe astfel de situaţii, ceea ce face ca concluzia finală să nu mai fie o exagerare :(
Apropo, ştiaţi că o copie legalizată e valabilă doar 3 ani? De exemplu, copia după certificatul de naştere nu mai e valabilă după trei ani. Probabil că există asumpţia că săpăturile arheologice vor dovedi că te-ai născut de fapt în altă zi sau nu te-ai născut încă. Expiraţi, români, expiraţi!
trimis de către Bogdan Voicu la 18:57 pe 10 iul. 2011
"3 chestii de evitat dacă eşti român"
8 Comentarii -
La punctul 3 e doar partial adevarat. Partea adevarata e ca din nesimtire (sau interese ale unor potentate si influente nulitati academice fara pic de studiu cu diploma obtinuta afara) ministerul nu transeaza problema odata pentru totdeauna cu diplomele obtinute in strainatate, cel putin cele din tarile membre UE. Partea mai putin adevarata e cea cu legalizatul - se legalizeaza traducerea facuta de un traducator autorizat. Ideea e ca mergi mai intai la traducatorul autorizat (daca vrei sa exersezi acasa poti sa te duci direct cu traducerea facuta de tine) si traducatorul o pune pe foaia particularizata de el si te trimite sau merge el/ea la notariatul cu care lucreaza. In final ai traducerea legalizata la notariat.
11 iulie 2011 la 14:05
Faptul că se acceptă doar copia realizată de un traducător autorizat confirmă punctul meu de vedere în ce privește absurditatea situației.
(1) ai două drumuri de făcut, în loc de unul,
(2) ceea ce este de neînțeles. De ce notarul nu poate face o copie (xerox) și apoi să certifice că aceasta este conformă cu originalul? Acesta este principiul copiilor legalizate: notarul certifică faptul că sunt conforme cu originalul. Nu are nici o legătură cu (in)capacitatea Ministerului Educației de a recunoaște sau nu diplome.
11 iulie 2011 la 14:14
La punctul 1 ar mai fi de adaugat ca:
la momentul eliberarii hotaririi de divort, tribunalul nu pune stampila de hotarire irevocabila (normal, poate exista recurs) si nici nu te previne ca ai nevoie de aceasta stampila. De asemenea nu trimite actele oficiului starii civile sa stie si statul ca ai divortat.Aflii toate astea cu ocazia vreunui minor aflat in ingrijire (pe care nu poti sa-l scoti din tara fara stampila si fara procura) sau cu ocazia recasatoririi. Cand, daca divortul are peste 1 an, pentru a primi stampila trebuie sa astepti sa iti fie cautat dosarul in arhiva... deci cateva luni. Concluzia e aceeasi: nu te casatori si nu face copii.
11 iulie 2011 la 15:39
@Bogdan: Da, situatia e absurda, insa doar din cauza ministerului. Cele doua drumuri e logic sa fie facute. De fapt poti sa faci doar un drum (te duci la traducator, traduce diploma pe loc sau verifica traducerea ta, o printeaza si se duce la notariat - de cele mai multe ori e "in vecini" - si apoi se intoarce cu traducerea legalizata). Sa nu uitam ca notarii nu sint obligati sa cunoasca limbi straine. In plus, degeaba face o copie xerox a diplomei cata vreme ti se cere traducerea ei. E drept ca unii traducatori sint nefamiliarizati cu termenii tehnici si in unele cazuri, tu, ca "stiutor" al limbajului din domeniu, ii "sugerezi" o traducere mult mai potrivita. In concluzie, problema e la minister si in regulile pe care ni le impun. Ar putea foarte usor sa iti ceara o copie si o traducere. Ca o faci tu sau bunica sau catelul sau un traducator autorizat, e pe raspunderea ta. Dar cum in Romania responsabilitatea este scriptica si nu reala, ei se fac ca sint responsabili (inclusiv notarii - ei si juristii sint foarte (ne/i)responsabili ) si noi la fel (responsabilitatea comunitara aproape nula - Bogdan, ai confirmat acest lucru in multe postari pe blog).
14 iulie 2011 la 12:24
Cred că generalizezi un exemplu particular, uitând că de fapt regula nu se referă la acel exemplu. Notarul spune că nu poate legaliza copii dupa acte în alte limbi. Actele de studii sunt doar un caz particular. Hai să luăm ca exemplu o situație mai generală:
Să zicem că eu vreau ca să am o copie după un act oarecare, scris în chineză. Nu vreau o traducere, fie ea și în japoneză, ci vreau fix hîrtiuța aia, scrisă în chineză, după care îmi doresc să am o copie legalizată.
Notarul însă îmi răspunde că nu poate să îmi dea, că e în altă limbă.
Copiatorul lui nu știe să facă copii identice după hîrtii în altă limbă? Cerneala de pe ștampila lui are alergie la limba chineză?
Dacă da, atunci clar nu îmi poate certifica faptul că a mea copie e identică cu originalul.
În caz contrar nu văd de ce nu ar avea dreptul să îmi ofere o astfel de copie. E treaba mea ce fac cu ea.
Acum extinzând lucrurile la orice act, nu văd de ce hârtia aia nu ar putea fi un act de studii. Spre exemplu, la angajare în Germania avea nevoie de copie după o diplomă tradusă în germană. dacă actul e deja în germană, de ce notarul român nu ar certifica că acea copie e identică cu originalul?
14 iulie 2011 la 15:41
Procedez intocmai.
17 iulie 2011 la 13:59
In legatura cu punctele 1 si 2 n-am experimentat inca absurdul institutional.
In legatura cu punctul 3 insa, as putea scrie o nuvela mica despre cum primesti diploma de la facultate (venita desigur de la Ministerul Educatiei) si apoi mergi cu originalul la minister sa-ti puna o stampila pe ea ca e originala ( care desigur, costa) si apoi mergi la prefectura sa ti-o apostileze ( pentru a fi recunoscuta international) . . . desigur, daca ai o minima tangenta cu logica bunului simt, te intrebi: originalul nu putea sa plece din minister cu stampila ca e original?
Cu diplomele de BAC e si mai frumos, trebuie sa mergi personal la Inspectoratul Scolar Judetean unde a fost emisa diploma pentru a lua stampila minune ( care sa ateste ca diploma e originala) . . . Am fost tentata sa fac asta cand mi s-au cerut documentele apostilate pentru aplicatie, m-am prins la timp ca era vb numai de cele universitare (cosmarul apostilarii diplomei de bac ar fi insemnat, in cifre: 800km de mers cu trenul, 2 stampile, 24h de nesomn si modica suma de 300 de lei).
Cat despre certificatul de nastere, e o absurditate pe care nu o voi intelege niciodata. Ok. Are sens pentru persoanele sub 14 ani pentru care certificatul de nastere reprezinta singurul act de identitate(pasaportul nu-l pun la socoteala pentru ca e valabil pentru putin timp la copii din cauza schimbarii fizionomiei). Dar dupa ce ai implinit 14 ani si statul ti-a dat minunea de buletin, pentru ce mai e necesar certificatul de nastere? Nu e evident ca te-ai nascut din moment ce pe baza certificatului ti s-a facut buletinul care contine toate datele tale de identificare?
Cum sa nu iubesti tara asta? :D
20 iulie 2011 la 16:02
Am trecut prin toate 3. Imi pare ca regula generala in ro ca trebuie sa cunosti legile nu sa faci ce-ti zic functionarii.
un exemplu:
http://blog.adrian.mihalcioiu.ro/2010/inregistrarea-na%C8%99terii-la-ambasada-romaniei.html
25 iulie 2011 la 17:46