Tentatia este mare e drept, chestiunea este de ce se intreprinde drumul lung de la tentatie la faptuire? Se intampla pentru ca sistemul (catedre, facultati, comisii etc.) inchide ochii, ba chiar incurajeaza tacit inflatia de profesori. Faptuitorii o stiu. Membri comisiilor, facuti si ei la norma adeseori, vor sa se ascunda astfel in multime. Situatia e dificila pentru ca genul asta de academic este majoritar, iar voci ca al lui Sandu sunt singulare. In plus...revoltatii par adeseori bolnavi de mania grandorii. (Ma intreb de ce nu isi iau job la UCLA sau Yale ori doar un pic mai incolo la IUE Florenta si de acolo sa faca presiuni mai eficiente asupra mediului academic din Romania, decat sa se piarda in luptele mizere din catedrele noastre?)
Evident, prezenţa fraudei este legată şi de nerealizarea criteriilor de performanţă. Dincolo de cauzele acestui deficit calitativ, este mai ieftin să fraudezi: presupune costuri de timp şi de efort mai mici decât cercetarea serioasă.
Apoi este "precedentul prost" dat de propri persoană a multora care se află în sistem, pe care de asemenea îl pomeneşti.
În fine, fără a epuiza lista factorilor, decisiv este profitul economic rapid: să zicem că fraudarea te costă 3000 de Euro. Date fiind inegalităţile de care vorbeam, suma cu pricina o recuperezi, prin creştere salarială, în cel mult 4 luni de la avansarea de la conf la prof...
Cât despre decizia de migraţie, aceasta nu este legată exclusiv de competenţe, ci şi de constrângeri de alt tip, de pildă familiale. Ştiu persoane care au avut invitaţi directe de a urma cariere de genul celor pe care le aminteşti, însă nu au făcut-o din astfel de motive, în ciuda oportunităţii de a se dezvolta profesional şi financiar, rîmânând în România ...
Un subiect socant, care s-a pierdut printre gorbunovi, becali si popovicii. La fel ca si cele 5000 de permise auto acordate ilegal. Lucrurile astea sunt echivalentul unui genocid. Inzestrezi mii de oameni incapabili cu niste puteri extraordinare. E incredibil cum aceste cazuri sunt date uitarii.
5 aprilie 2009 la 14:51
Mă uit la interesantul text al profesorului Dumitru Sandu, care relatează despre cum poţi deveni profesor în România. Este interesant şi stilistic (e un autointerviu), dar mai ales prin conţinut: vine de la cineva aflat în interiorul sistemului şi care vorbeşte despre fraudă, plagiat… Înainte de a zice mai multe, e necesară şi trimiterea la completarea autointerviului cu un interviu. Ansamblul este extrem de actual, scandalurile despre promovarea în mediul academic fiind destul de frecvente în presa românească.
Ce mă nemulţumeşte la textul cu pricina este că nu pune de fel punctul pe I. Domnul profesor este recunoscut ca un sociolog care urmăreşte atent toţi factorii ce explică un fenomen sau proces. În cazul de faţă mi se pare că lipseşte aproape complet din discuţie o explicaţie banală, dar probabil extrem de puternică.
Este vorba de o cauză aparent externă, dar probabil intrinsecă mecanismelor ce conduc la fraudare şi încălcarea regulilor: banii. Mai exact miza. Profitul potenţial.
Este suficient să spun că diferenţa salarială de la conferenţiar la profesor universitar este de la simplu la dublu. Dacă adaugi încă una-două norme de predare, şi apoi aminteşti că în norma profesorului intră şi ore petrecute cu doctoranzi, care ore adesea nu se întâmplă, observi că de fapt este vorba de sume lunare care depăşesc de mai multe ori salariul mediu pe economie. Tentaţia atunci este mare şi pentru plagiat şi pentru ocolirea regulilor pe diferite căi, iar investiţia în astfel de variante mincinoase de a ajunge cât mai repede în vârf devine profitabilă pe măsură ce inegalităţile se adâncesc. („investiţia” începe probabil încă de la trecerea de la lector la conferenţiar)
Soluţia nu cred că rezidă în simpla înăsprire a sancţiunilor, în înfiinţarea de comisii şi paracomisii, în reatestarea periodică. În opinia mea, este nevoie de diminuarea (treptată, altfel nu e realizabilă) a inegalităţilor şi de dublarea sistemului actual de titluri prin unul care nu are de a face cu ierarhiile salariale.
Aş căuta, de exemplu, să înfiinţez un al patrulea grad didactic, ceva de genul profesor emerit, care se acordă celor care chiar îndeplinesc criteriile ştiinţifice de competenţă şi care să nu presupună un spor salarial mai mare de 2-3%. Aş căuta de exemplu, timp de câţiva ani, să plafonez creşterea salarială a profesorilor universitari la maxim jumătate din creşterea salarială relativă a restului gradelor didactice (ce e drept o astfel de măsură ar fi împotriva voinţei elitei politice, cea care a votat aproape unanim în urmă cu câţiva ani creşterea inegalităţilor, accelerând această inflaţie de titluri). Aş oferi şi conferenţiarilor dreptul de a îndruma doctoranzi (aşa cum se întâmplă de altfel în destule ţări vestice).
Fără astfel de rezolvări, cred că protestul public al domnului profesor Dumitru Sandu, la care altfel subscriu, rămâne o intreprindere întemeiată, dar aproape lipsită de şanse de succes. Variabilele contextuale se dovedesc în acest caz mai puternice decât cele individuale :(
"Profesorii universitari: modele în promovarea respectării regulilor"
3 Comentarii -
Tentatia este mare e drept, chestiunea este de ce se intreprinde drumul lung de la tentatie la faptuire? Se intampla pentru ca sistemul (catedre, facultati, comisii etc.) inchide ochii, ba chiar incurajeaza tacit inflatia de profesori. Faptuitorii o stiu. Membri comisiilor, facuti si ei la norma adeseori, vor sa se ascunda astfel in multime.
Situatia e dificila pentru ca genul asta de academic este majoritar, iar voci ca al lui Sandu sunt singulare. In plus...revoltatii par adeseori bolnavi de mania grandorii. (Ma intreb de ce nu isi iau job la UCLA sau Yale ori doar un pic mai incolo la IUE Florenta si de acolo sa faca presiuni mai eficiente asupra mediului academic din Romania, decat sa se piarda in luptele mizere din catedrele noastre?)
19 martie 2009 la 08:43
Evident, prezenţa fraudei este legată şi de nerealizarea criteriilor de performanţă. Dincolo de cauzele acestui deficit calitativ, este mai ieftin să fraudezi: presupune costuri de timp şi de efort mai mici decât cercetarea serioasă.
Apoi este "precedentul prost" dat de propri persoană a multora care se află în sistem, pe care de asemenea îl pomeneşti.
În fine, fără a epuiza lista factorilor, decisiv este profitul economic rapid: să zicem că fraudarea te costă 3000 de Euro. Date fiind inegalităţile de care vorbeam, suma cu pricina o recuperezi, prin creştere salarială, în cel mult 4 luni de la avansarea de la conf la prof...
Cât despre decizia de migraţie, aceasta nu este legată exclusiv de competenţe, ci şi de constrângeri de alt tip, de pildă familiale. Ştiu persoane care au avut invitaţi directe de a urma cariere de genul celor pe care le aminteşti, însă nu au făcut-o din astfel de motive, în ciuda oportunităţii de a se dezvolta profesional şi financiar, rîmânând în România ...
19 martie 2009 la 09:06
Ce s-o mai auzi de asta?
http://www.romanialibera.ro/a148610/u-m-15000-euro-in-afacerea-academia-militara-100-de-ofiteri-suspecti-de-coruptie.html
Un subiect socant, care s-a pierdut printre gorbunovi, becali si popovicii. La fel ca si cele 5000 de permise auto acordate ilegal. Lucrurile astea sunt echivalentul unui genocid. Inzestrezi mii de oameni incapabili cu niste puteri extraordinare. E incredibil cum aceste cazuri sunt date uitarii.
5 aprilie 2009 la 14:51